ALL NEW PEOPLE in regia lui Matei Lucaci-Grunberg


De curand am aflat ca Godot Cafe-Teatru se afla pe lista localurilor ce vor fi inchise ca urmare a tragediei Colectiv. M-a socat si intristat vestea, intrucat este unul din locurile mele de suflet. L-am descoperit intr-unul din momentele dificile prin care am trecut, capatand rapid statutul de refugiu. Acolo am invatat sa gust teatrul, care a devenit in scurt timp o dependenta, un fel de ritual pe care il practicam constant. Indiferent in ce stare ma aflam, prin schimbul de energie pe care-l resimteam la o piesa de teatru reuseam sa ma canalizez pe o frecventa pozitiva. Datorita cafenelei cu iz interbelic si boem m-am introdus aproape pe nesimtite intr-o lume plina de experiente traite intens.
Asadar, m-am bucurat nespus cand aseara, inainte de inceperea spectacolului "All New People", un angajat de-al localului mi-a infirmat ipoteza inchiderii spatiului, de vreme ce cladirea a fost reconditionata recent si are toate actele in regula.

Revenind la piesa de teatru, "All New People" de Zach Braff este un spectacol in regia lui Matei Lucaci-Grunberg, avandu-i ca protagonisti pe Andrei Catalin, Irina Antonie, Tavi Costin si Madalina Craiu. O comedie despre singuratatea in multime ce relateaza povestea a patru oameni care, in ciuda diferentelor care-i separa, toti cauta acelasi lucru: un contact uman real. Construit in jurul unei situatii-criza, spectacolul gaseste umorul acolo unde aparent acesta nu are ce sa caute.
Intamplarea se desfasoara intr-o casa de pe plaja si debuteaza cu momentul in care Emma, o emigranta britanica, apare pe neasteptate si intrerupe momentul sinuciderii lui Charlie. Emma sustine ca se afla acolo pentru a prezenta casa unor posibili chiriasi si ca de altfel, sosirea ei este o interventie divina, menita sa-i salveze viata lui Charlie. Aceasta il suna pe pompierul Myron, un traficant de droguri din Long Island, pentru a-i cere ajutorul. Intr-un final apare si Kim, o escorta platita de unul dintre prietenii lui Charlie. Acesta din urma marturiseste ca a ucis sase oameni, ca explicatie a dorintei sinuciderii sale. Pe parcursul piesei sunt dezvaluite motivele fiecaruia pentru care se afla acolo, scotand la iveala adevaruri incomode.

Fuga de trecut, prezent si viitor, dar si fricile existentiale sunt ascunse in spatele unui umor subtil, dar usor de digerat in care picanteriile sunt la ordinea zilei. Nu ne ramane decat sa ne intrebam: Oare prin ajutorul pe care-l oferim cuiva, incercam de fapt sa ne reparam pe noi insine? Este singuratatea in sine ceea ce ne sperie, sau doar gandurile noastre ce ies la suprafata? Si...ne este intr-adevar mai bine sa fim singuri impreuna?
"All New People" reuseste sa lanseze teme de reflectie si sa constituie in acelasi timp un spectacol reconfortant pentru o seara de duminica, in care eu cel putin am savurat fiecare replica detasat si fara prea mare bataie de cap, caci oricum, 'peste 100 de ani toti oamenii vor fi noi'.

Postări populare de pe acest blog

Deliciul de toate zilele

Akua Naru @ Femei pe Matasari

Reflexii si Reflectii #1